Doamnă Președintă a Senatului,
Domnule Consilier Prezidențial,
Domnule Viceprim-ministru,
Domnule Președinte al Academiei Române,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Stimată audiență,
Este o onoare pentru noi să venim din nou cu ocazia galei Topul Național al Firmelor, ediția XXIX, un eveniment care se realizează în urma unui proces foarte elaborat și care stabilește clasamentul firmelor din România. Trebuie să subliniez faptul că suntem singura entitate abilitată printr-o lege care să organizeze acest tip de clasament. Deținem un soft unic care ține cont de cifra de afaceri netă, de profitul din exploatare, de rata profitului din exploatare, de eficiența utilizării exploatării capitalului uman și nu în ultimul rând de eficiența utilizării capitalului angajat.
Am început această lucrare în jurul datei de 15 august, după ce am intrat în posesia bazei de date de la Ministerul de Finanțe și am plecat la drum cu cei 802.243 de agenți economici care la acea dată au depus bilanțul la organele fiscale. Din acest total, au rămas 293.131 de firme care au intrat în procedura de verificare și de alcătuire a Topului Național al Firmelor. Într-un final, putem declara că avem pe primele zece locuri un număr de 12.740 de firme, în cele șapte mari domenii de activitate, pe cele 377 de sub domenii.
Într-adevăr, dacă ne uităm la agenții economici care au depus bilanțul, putem să vorbim de 37 de mii de firme în plus față de anul precedent. Dar în același timp trebuie să observăm și o polarizare a economiei românești, pe care de altfel o știm, pe care am măsurat-o an de an. Este o realitate că aceste 12.740 de firme realizează 212, 4 miliarde de euro cifră de afaceri, cu alte cuvinte 54% din cifra de afaceri totală.
Nu avem o criză economică în România, avem o criză a energiei care este valabilă în toată Europa. Cred că această mână de lucru mai ieftină ne creează un avantaj în această criză. Cred că trebuie să fim optimiști, industria are o pondere semnificativă în PIB, ponderea cea mai mare a profitului este realizată de industrie. Acest lucru ne dă speranță.
Un aspect important pe agenda Camerei de Comerț și Industrie a României, sperăm să fie un aspect prioritar și în agenda publică, este deficitul balanței comerciale. Anul trecut am avut un deficit de 23.8 miliarde de euro față de 18.3 miliarde de euro cu un an înainte și 8.7 miliarde euro în 2015. Sincer, previziunile mele nu sunt pozitive și încep cu cifra trei, în jurul valorii de 31 sau 32 miliarde de euro deficitul balanței comerciale. Se pune problema, până când? Sau când întoarcem acest deficit?
Cred că o cifră esențială este cifra de la import. 98.5 miliarde de euro a importat România în 2021. Am auzit cu toții de producție pe stoc, dar cu siguranță nu am auzit de import pe stoc. Importul în România este, dacă îmi permiteți, chiar pre vândut! Cred că aici trebuie lucrat mult cu autoritățile publice locale, cu această diplomație economică să încercăm să aducem acea producție în România de bunuri de larg consum spre satisfacerea apetitului consumatorului român. De asemenea, părerea sociologilor este că cel mai elocvent sondaj de opinie în rândul consumatorului este cifra de la import, pentru că vorbește de la sine.
Diplomația economică este un aspect care ar trebui să ne preocupe. La Camera de Comerț avem, printr-o tradiție istorică și exemplu al camerelor de comerț din alte țări, această valență de diplomație economică. Cred că diplomația economică poate să o facă doar o entitate economică, satul nu o va putea face niciodată. Dacă ești la stat, pentru orice cafea pe care o oferi unui partener, trebuie să faci un referat. În diplomație trebuie să ai flexibilitate, chiar și financiară. Este un aspect la care trebuie să reflectăm cu toții.
Vreau să le transmit firmelor premiate astăzi că dacă există în Top, chiar EXISTĂ! Acest Top este o lucrare care va lua calea misiunilor economice în străinătate ale României, misiunilor diplomatice, calea ambasadelor străine din București și nu în ultimul rând toți partenerii străini dacă vor căuta pe cineva serios în țara asta, în primul rând îl vor căuta în catalogul Topul Național al Firmelor.
Mihai Daraban – Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României