Doamnelor și domnilor,
Vă transmit din partea Primului Ministru un mesaj de recunoștință și apreciere pentru tot ceea ce faceți în România, pentru că în fiecare zi vă luptați să generați valoar adăugată pentru țara asta, să generați excelență, să plătiți salarii și nu în ultimul rând, să generați bunăstarea.
Datorită dumneavoastră, România este de ani de zile campioană la nivel european în ceea ce privește creșterea economică. În 2007, puterea de cumpărare a României era undeva pe la 36% din media europeană. Iată că astăzi, și asta datorită dumneavoastră, este la peste 76% și probabil în câțiva ani o să depășim media europeană și o să și o să fim parte și din Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică. Când eram student și cadru didactic la Sorbona, am învățat că pentru a putea împărți bunăstare, trebuie să generezi bunăstare. Pentru asta e nevoie de companii puternice.
Nu cred că vă spun o noutate că principala provocare pe care o au companiile în drumul lor înspre bunăstare este accesul la finanțare. Rețineți ce vă spun, toate companiile de succes din România au un partener de finanțare, drumul lor spre bunăstare, iar Guvernul României vrea să fie un partener în ceea ce privește finanțarea companiilor din România. Și cred că în ultimul an și în ultimii doi ani s-au făcut pași importanți în ceea ce privește finanțarea acestor companii.
Domnul președinte Daraban menționa foarte bine de planul de reindustrializare a României, două miliarde de euro, ajutoare de stat care vor fi puse la dispoziția companiilor românești atât din zonele de convergență, defavorizate din România, cât și companii care au planuri de eficientizare energetică și companii care construiesc și generează produse industriale. Ne-am uitat de asemenea și pe partea de capital a unei companii.
Din această perspectivă, România a venit cu un răspuns concret împreună cu Fondul European de Investiții, 400 de milioane de euro în equity, care vor fi distribuiți în următorii ani. Vor fi distribuiți direct în capitalul companiilor care au potențial de creștere și care au planuri de internaționalizare.